Invoiala

„M-am tot intrebat, dupa ce am citit extraordinarul «scenariu» de George Balaita sub titlul Invoiala, in ce raport exact sta el cu Povestea lui Stan Patitul a lui Creanga, dupa care se pretinde a fi fost scris. Cum oricine isi poate da seama, Balaita a inventat o poveste paralela cu aceea a lui Creanga, plina de viata, cu amanunte autentice, vii, pitoresti, cu personaje memorabile. Aceasta poveste este un adevarat roman taranesc, realist si fabulos totodata, ceea ce povestea lui Creanga nu voia sa fie. De aici diferenta principala si care, cum sugeram, nu tine de deosebirile faptice, ci de altceva, mai profund, si anume de sensul intregului. Povestea lui Creanga este, in felul celor populare, paradigmatica, ilustrarea propozitiei ca barbatului neinsurat pina la 30 de ani «numai dracu-i vine de hac» (evident, intrupat intr-o femeie care poseda una sau mai multe dintre coastele necesare); si nu stiu daca nu cumva numele de Stan Patitul i se trage mai curind eroului de la experienta lui matrimoniala tardiva decit de la Chirica, dracul, care mai mult l-a ajutat. Scenariul lui Balaita este mai complex si nu poate fi redus la o singura idee (era sa spun coasta de drac), cum ar fi bunaoara aceea (inexistenta la Creanga) ca nu e om fara ceva diavolesc in sine, dupa cum nu e diavol fara capacitate de umanizare. Personajul principal nu mai este, cred, Stan, ca la Creanga, ci Chirica (sau, ma rog, cei doi ajung pe picior de egalitate, frati). Acest Chirica impatimit de jocuri de noroc si papusarii, ba chiar cazind in ispite erotice, este delicios, profund si totodata insesizabil, un personaj complet nou. Chirica si Stan sint asemanatori, iar de la un punct isi fac unul altuia pandant. Aici este originalitatea scenariului, care transforma o opera dupa Creanga intr-una noua, inedita, personala.” (Nicolae Manolescu)