Poemele Flaviei Adam din acest volum au, in constructia lor contrasa, minimalista, o boare simbolica in care amprenta destinului, a unui spectacular halucinant si a thanatosului se intretaie cu tentatia demitizarii.
Intr-o lume inchipuita in desen tragic, declinant, cu semnificatii alienate si reflexe etice dezafectate, atitudinea dominanta e una retractila, chiar daca, adesea, palorile traumei capata irizarile puritatii.
Melancolica si grava uneori, jucausa si tandra alteori, vocea poetei, eufemizata, rosteste adevaruri tulburatoare, intr-o retorica a spaimei de lucrurile de fiecare zi, dedesubtul caroara adasta, insidioase, neantul, suferinta, anihilarea.