Valorile cântecului lui Coşbuc sunt variate, de la cele ale cântecului în sine, până la cele convenţionale, formale. Cert e că poetul, după ce şi-a cântat poeziile, le-a pus să cânte la rându-le. O armonie continuă duce poezia lui Coşbuc către toate nuanţele ei ideatice, de la cele pur contemplative sau şăgalnice, până la cele dramatice şi funebre. Este o simfonie neîntreruptă această operă, cu părţi de contrast, cu pauze, cu teme şi cu interpretări de virtuozitate. La cântec se poate reduce sensul prim şi ultim al creaţiei. De altfel, în rarele poeme care ar putea fi considerate arte poetice, Coşbuc nu aminteşte decât acest ideal.