…un tată care şase zile pe săptămână străbătea întreaga Italie, în lung și-n lat. Duminica se întorcea acasă, iar luni dimineaţa o lua de la capăt. înainte de plecare, fetiţa lui întotdeauna îl ruga să nu uite să-i spună în fiecare seară o poveste, pentru că altfel nu putea adormi. Aşa se face că, oriunde se afla, seară de seară, la ora nouă fix, contabilul Bianchi dădea telefon acasă.

Cartea de faţă cuprinde toate aceste povești ale domnului Bianchi: avem aici palate din îngheţată şi oameni de unt, un nas care fuge de pe chipul stăpânului, păpuşi bolnave de bombănită – povești una și una, desprinse parcă dintr-un timp în care nu mai există cuvântul „plâns“.