CONT CLIENT CONTACT TELEFONIC INFO LIBRARIE.NET
Menu LIBRARIE.NET Cos cumparaturi
CAUTARE
LIBRARIE.NET
CAUTARE
COS
Curierul Judiciar Nr. 9/2015
Curierul Judiciar Nr. 9/2015
Pret de lista: 419
Preț: 3939
Reducere: 251 lei (6%)
  • Carte in stoc la furnizor
  • Livrare estimativă în 7 zile
  • Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Cod produs: 266372
Editura: Editura CH Beck
Colectia: Curierul Judiciar
Anul aparitiei: 2015
Nr. pagini: 60 pagini
Categorii: Drept, Jurisprudenta, Carti
Aşa cum v-am obişnuit în fiecare an, vă punem la dispoziţie cea mai performantă revistă de actualitate juridică, realizată la standarde înalte după modelul revistelor de specialitate din străinătate, coordonată de un colegiu ştiinţific şi redacţional de excepţie, susţinută de autori prestigioşi care provin atât din mediul academic, dar mai ales al practicii juridice, indexată în două baze de date internaţionale şi disponibilă şi în format online în Biblioteca juridico-economică online Legalis.ro.

Revista este indexată în baze de date internaţionale (BDI)

CEEOL – Central and Eastern European Online Library
HeinOnline - Legal Research Database
EBSCO - EBSCOhost Online Research Databases

Numărul din luna septembrie al Revistei Curierul Judiciar vă propune subiecte de maximă importanţă juridică.

Editorialul din acest număr este semnat de prof.dr. Gabriel Andreescu şi are ca subiect de analiză modificările aduse de Legea antilegionară (nr. 217/2015). O căutare pe Google în luna septembrie 2015 cu termenul cheie „legea antilegionară” indica circa 140.000 de postări, iar pentru „Legea 217 din 2015”, peste 210.000. Sunt cifre mari, care sugerează cât s-a ridicat, „peste noapte”, interesul pentru actul normativ. Este interesant că adoptarea normei juridice pe care acum Legea nr. 217/2015 vine să o amendeze, O.U.G. nr. 31/2002, trecuse la momentul respectiv aproape neobservată. Articolul discută dacă adăugirile şi schimbările noii legi sunt atât de mari încât să explice diferenţa de atitudine a opiniei publice.

în cadrul rubricii Curier legislativ sunt prezentate cele mai importante acte normative din luna iulie 2015, inclusiv decizii ale Curţii Constituţionale și decizii ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie corespunzătoare perioadei iunie-iulie.

Rubricile de Actualitate europeană şi Actualitate internaţională corespunzătoare intervalului iulie-august 2015 aduc în prim plan principalele activităţi de la nivelul instituţiilor Uniunii Europene, dar şi evenimentele de interes internaţional. Cele două rubrici sunt semnate de Daniela Ivan, respectiv de prof.dr. Bogdan Aurescu.

Practică judiciară neunitară

Rubrica realizată de judecătorul Răzvan Anghel dedicată practicii judiciare neunitare cuprinde soluţii ce ilustrează apariţia unei jurisprudenţe neunitare cu privire la o problemă de drept de actualitate fie prin aceea că priveşte interpretarea unor norme juridice foarte importante, cu aplicabilitate de durată, ceea ce face ca practica neunitară să se manifeste într-o perioadă mai mare de timp, fie pentru că priveşte o normă cu implicaţii imediate asupra unui număr mare de raporturi juridice, chiar dacă într-o perioadă limitată de timp. în acest număr este analizat termenul de formulare a cererii pentru recuperarea sumelor plătite angajaţilor cu titlu de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate.

Dreptul afacerilor

Articolul Calificarea unui acord de voinţe drept contract de agenţie, semnat de lector univ. dr. Andreea-Teodora Stănescu, propune spre analiză contractul de agenție din perspectiva obiectului și a formelor operațiunii juridice de agenție care presupun îndeplinirea a 2 categorii de condiţii. Autorul concluzionează că în măsura în care cel puţin una dintre condiţii nu este îndeplinită, părţile acordului de voinţe nu au încheiat un contract de agenţie. Este posibil ca acestea să fi încheiat un contract de mandat cu reprezentare, a unui contract de mandat fără reprezentare sau a unui alt contract.

Drept privat

Comentariul Deciziei nr. 843/17.03.2015 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia a II-a civilă, privind competenţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a judeca recursuri și controlul jurisdicţional ierarhic, semnat de judecător Gabriel-Sandu Lefter. în opinia autorului comentariului, decizia rezumată creează oportunitatea discutării unui aspect legat de competenţa înaltei Curţi de Casaţie
şi Justiţie de a judeca recursuri, respectiv dacă, fiind instanţă de drept comun în soluţionarea recursurilor, înalta Curte ar trebui să soluţioneze toate recursurile pentru a căror rezolvare nu este stabilită în mod expres competenţa unei alte instanţe.

Articolul Aplicarea în timp a legii de procedură civilă prin prisma calificării naturii juridice a acţiunii în justiţie, semnat de judecător Adrian-Daniel Buz, aduce în discuție situații întâlnite în practica instanțelor judecătorești în care determinarea Codului de procedură civilă aplicabil speţei depindea exclusiv de modul în care instanţele calificau natura juridică a acţiunii cu care erau sesizate, indiferent de data introducerii acţiunii în justiţie.

Drept public

Articolul Este sau nu justificată reglementarea concesionării bunurilor din domeniul privat alături de concesionarea bunurilor din domeniul public?, semnat de asist.dr. Cătălina Dinu. Autoarea propune o analiză pentru determinarea regulii în prezent, cel puţin sub aspectul reglementării existente, cu atât mai mult cu cât inconsecvenţa legislaţiei româneşti în materie şi imposibilitatea
adaptării sale integrale la transformările survenite amână răspunsul la această controversă.

Drept penal

Articolul Principiul ne bis in idem. Compatibilitatea art. 54 din Convenţia Schengen cu art. 50 din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, semnat de lector dr. Daniel Nițu, tratează unul dintre principiile fundamentale ale dreptului penal, fiind actualmente reglementat în
toate legislaţiile interne ale statelor democratice, consacrat de asemenea și de numeroase instrumente normative la nivel internaţional şi regional. Analiza este completată de Cauza C-129/14 PPU, Zoran Spasic care a avut la bază contestaţia contra unei decizii de menţinere a efectelor unui mandat de arestare emis de autorităţile germane în privinţa domnului Spasic, cetăţean sârb, aflat la acel moment în stare de arest preventiv în Germania în temeiul mandatului respectiv.

Drept comparat

Articolul Privire comparativă a principiului non reformatio in peius în dreptul procesual civil și dreptul procesual penal, semnat de prof.dr. Gabriela Răducan și de Cătălin-George Iosif-Ungureanu, constituie o analiză interdisciplinară a principiului non reformatio in peius. Acest principiu operează în egală măsură, în procesul civil şi în procesul penal, în privinţa tuturor căilor de atac, indiferent că acestea sunt ordinare sau extraordinare. Totodată, acest principiu este pe deplin aplicabil şi în situaţia exercitării unor căi de atac sui generis (cerere de reexaminare, anularea ordonanţei de plată etc.).

Rubrica de Sinteze de jurisprudenţă îşi păstrează structura, dar şi actualitatea: CC, CJUE, IPI – iunie-iulie 2015. Acest număr propune o rubrică nouă dedicată jurisprudenței unor instanțe din Regatul Unit al Marii Britanii prin intermediul căreia se încearcă analiza principiilor convergente și divergente cu dreptul român.

In cadrul rubricii Instrumente, dr. Viorel Tomescu face o evaluare critică a Mecanismului de Cooperare şi Verificare – un perpetuum mobile în versiune UE. Din perspectiva autorului MCV ridică serioase semne de întrebare atât prin prisma eficienţei, în sine, a Mecanismului, cât şi a solidităţii fundamentelor juridice invocate, inclusiv prin prisma prevederilor relevante ale Tratatului de la Lisabona, pentru a nu menţiona considerente mai generale de ordin politic şi moral.

Ca în fiecare număr, revista cuprinde un Index alfabetic şi un Index legislativ care constituie veritabile instrumente de lucru pentru cititor.
Alte carti din colectia CURIERUL JUDICIAR:
Curierul Judiciar nr. 5/2018
44.90 42.21 lei -6%
Stoc furnizor
Curierul Judiciar, Nr. 1/2012
34.90 32.81 lei -6%
Stoc limitat!
Curierul Judiciar, Nr. 1/2013
38.90 36.57 lei -6%
Stoc furnizor
Curierul Judiciar. Nr. 4/2013
38.90 36.57 lei -6%
Stoc furnizor
Curierul Judiciar, Nr. 8/2014
38.90 36.57 lei -6%
Stoc furnizor
Alte carti din aceeasi categorie:
Pragmatica discursului juridic
68.00 61.19 lei -10%
Stoc furnizor
Fise de drept civil. Dreptul familiei
99.00 94.05 lei -5%
Stoc limitat!
Infractiuni rutiere. Jurisprudenta rezumata. Editia 2
59.90 56.31 lei -6%
Stoc furnizor
Buletinul Casatiei 8-9/2016
34.90 32.81 lei -6%
Stoc furnizor
Recursul. Teorie si jurisprudenta
144.00 136.80 lei -5%
Stoc limitat!
NEWSLETTER LIBRARIE.NET FACEBOOK LIBRARIE.NET INSTAGRAM LIBRARIE.NET PINTEREST LIBRARIE.NET YOUTUBE LIBRARIE.NET
© 2024 LIBRARIE.NET SRL
SAL SOL