Moartea si viata de dincolo de mormant

Taina morţii şi viaţa de dincolo de mormânt l-au preocupat întotdeauna pe om. Apostolul Pavel ne descoperă că „este rânduit oamenilor ca o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27). Moartea este despărţirea sufletului de trup şi este ceva inevitabil pentru fiecare om. Iar evenimentele care preced sau care succed această despărţire sunt misterioase şi de nedescris.
Moartea nu este un eveniment firesc pentru om, şi de aceea omul n-o poate accepta, tocmai fiindcă moartea n-a provenit de la Dumnezeu. Moartea este rezultatul, consecinţa păcatului lui Adam şi al Evei. Dacă omul n-ar fi păcătuit, n-ar fi împărăţit pe pământ moartea, care este cel mai mare vrăjmaş al omului. însă prin Hristos cel înviat, „vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit este moartea” (I Corinteni 15, 26) şi pentru om, dar şi pentru întreaga creaţie.
Ţinta vieţii creştine, după cum spune avva Moise, este dobândirea împărăţiei cerurilor, a vieţii veşnice, care se izbuteşte prin curăţirea inimii, căci doar „cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). De aceea trebuie să trăim viaţa sacramentală şi ascetică a Bisericii, adică să acceptăm metoda tămăduitoare pe care ne-o oferă Biserica pentru curăţirea inimii.

Nespusa iubire a lui Dumnezeu, Care vrea „ca toţi oamenii să se mântuiască”, lucrează însă o altă mare taină pentru fraţii noştri adormiţi, după cum afirmă Sfinţii Părinţi. Prin rugăciunile membrilor vii ai Bisericii, Dumnezeu poate ajuta, până la a Doua Venire, şi sufletele care se află acum într-o stare rea în iad. De altfel, de aceea se fac parastasele, Sfintele Liturghii, rugăciunile, milosteniile