„După ce în 2013 am publicat „Dragul meu turnător“, mai mulți cititori m-au întrebat cum de am reușit să fac rost de povestea Maiorului Pătrulescu, căci așa se chema unul dintre capitolele cărții. Mi-o dăduse chiar el? Deci îl cunoscusem? O scrisese de mână? Ii cerusem eu să o scrie?
In anii 70, Pătrulescu fusese omul care, din partea Securității, răspunsese de întocmirea dosarelor de urmărire informativă, ale lui Constantin Noica și al meu. Fusese, cum se spunea în limbaj de specialitate, ofițerul nostru de caz.
Mi-a fost greu să-i conving pe unii dintre cititorii mei că, deși scrise la persoana I – maiorul e cel care-și spune povestea – paginile acelea îmi aparțineau în exclusivitate, exact ca restul cărții. Așadar, deși povestea are aerul unei spovedanii târzii sau al unor pagini de memorii, ele reprezintă o ficțiune, iar eroul lor este un personaj literar.“ (Gabriel LIICEANU)