Sa nu plangi

Nume de rezonanță al literaturii franceze actuale, Lydie Salvayre a primit pentru romanele sale mai multe premii importante, culminând în 2014 cu Premiul Goncourt pentru Să nu plângi. Opera sa este tradusă în peste douăzeci de limbi.

Nonagenara Montserrat, împuținată de vârstă și de boală, rememorează, într-o savuroasă și lipsită de pudibonderii franceză amestecată cu spaniolă, cele mai fericite și tragice clipe ale vieții ei, toate din vara anului 1936, când Spania era scindată între mișcările politice divergente, între ideal și crimă. La cincisprezece ani, Montse, o fată dintr-un cătun catalan, ajunge în Barcelona revoluționară, unde descoperă dragostea și libertatea. însă euforia începuturilor este întunecată violent de tăvălugul războiului. In Palma de Mallorca, teritoriu franchist, Georges Bernanos consemnează în Marile cimitire sub lună, pamflet publicat în 1938, regresia semenilor săi la stadiul de animalitate și de acceptare a ororii, sub patronajul unei Biserici care și-a trădat menirea.

„Unicitatea acestui roman, care prezintă vara anarhistă a anului 1936 de la Barcelona ca pe un moment de maximă intensitate, o constituie amestecul de universal și de particular. Universalul este tot ce s-a spus, tot ce s-a ascuns sub tăcere și tot ce s-a pus la cale la Berlin, la Moscova, la Paris și în cele două Rome, cea a papilor și cea a lui Mussolini, pe când spaniolii se omorau între ei; particularul este povestea mamei lui Lydie Salvayre, așa cum i-a povestit-o în amurgul vieții ei.“ (Le Figaro)

„Lydie Salvayre surprinde lenta infiltrare a urii în inima idealurilor care au însuflețit momentele de început ale Războiului Civil din Spania.“ (Livres Hebdo)