Cartea de faţă s‑a născut, ca să fim sinceri din capul locului, dintr‑o pasiune. Nu e nimic rău în asta, ar putea spune unii. O spun şi eu... Dimpotrivă, cred că toate cărţile ar trebui să fie scrise numai aşa.

Despre Gheorghe Crăciun am mai scris un capitol şi într‑o carte anterioară, Experimentalism şi antropocentrism în proza postmodernă românească, însă, după ce am definitivat acel capitol, scris cu rigoare doctorală şi urmărind, astfel, cu stricteţe doar acele aspecte care se refereau la abordarea mea de atunci, am rămas cu sentimentul acut că n‑am reuşit să spun totul. Şi mi‑aş fi dorit, totuşi. Din acest totuşi s‑a născut cartea de faţă.