Fata inecandu-se

în familia lui Imp, nebunia se aliniază ordonat, ca va­goanele unui marfar: bunica, fiica, fiica fiicei... Imp este schizofrenică şi o ştie. Cu ajutorul medicamentelor şi al psihiatrei, Imp este bine – până când o întâlneşte pe Eva Canning, care seamănă tulburător de mult cu tânăra din Fată înecându-se, un tablou ce o obsedează din copilărie. Sirenă, lup sau fantomă, Eva o bântuie şi o aruncă într-un vârtej de vise şi amintiri care nu au nimic de-a face cu realitatea.

Ca să scape din labirintul obsesiilor, Imp începe să scrie, iar hotarul ce separă închipuirea de realitate şi magia de nebunie dispare cu totul. Treptat, autobiografia ei se transformă într-o poveste cu fantome, sirene şi vârcolaci, într-un fantasy întunecat şi erotic în care nimic nu e ceea ce pare.