In ogorul arheologiei româneşti, acoperit de bălăriile indiferenţei oficiale şi năpădit de mărăcinii prea-interesaţilor amatori, apariţia unei flori frumoase şi curate, prin totala sa lipsă de interes personal, este un eveniment aşa de rar încât trebuie neapărat semnalat tuturor oamenilor de bine care urmăresc preocupările noastre.
Ne gândim, scriind acestea, la activitatea desfăşurată în ultimii ani de neobositul preot Constantin Matasă din Piatra-Neamţ, care, după ce a colindat în lung şi-n lat toate viroagele şi coclaurile judeţului, pentru identificarea aşezărilor preistorice şi vechi-istorice din Neamţ, a trecut la întemeierea şi organizarea unui muzeu arheologic regional la Piatra. Cu materialul preistoric scos din râpele dealurilor şi cel scos de râmătura plugului pe brazdele umede, din aşezările multimilenare, ca şi cu armele descoperite pe locurile unde au luptat şi au murit ostaşii lui Ştefan cel Mare şi ai celorlalţi voievozi moldoveni, S. Sa părintele Matasă a alcătuit o colecţie care a format nucleul muzeului actual.
Neobosit şi mereu tânăr, S. Sa a înţeles însă, din primul moment, că este de mare merit să creezi împrejurările favorabile necesare pentru activitatea specialiştilor, decât să începi săpături proprii, improvizându-te specialist într-o noapte. Şi astfel, atrăgându-ne atenţia asupra importanţei resturilor arheologice din întreaga regiune a Neamţului şi invitând de la început pe dl. prof. Ion Andrieşescu, S. Sa a dat posibilitatea colegului Radu Vulpe şi subsemnatului să întreprindem săpături arheologice cu rezultate într-adevăr de prim ordin.
Cine vizitează muzeul instalat de părintele Matasă în sala cea mare a Casei Naţionale din Piatra-Neamţ, al cărui preşedinte activ este de altfel tot domnia sa, rămâne de la început surprins de varietatea materialului arheologic din diferite epoci, expus cu îngrijire în cele câteva vitrine luminoase, adunat din nenumăratele staţiuni identificate, mai toate, de acest om inimos de bine. Dar, în primul rând, se impun atenţiei generale resturile civilizaţiei pictate, preistorice, de stil Cucuteni, civilizaţie care a fost datată la sfârşitul epocii de piatră şi la începutul epocii metalelor, adică între aprox. 2500 şi 1700 sau chiar 1500 î. H.