Orice volum de dramaturgie contemporană ar trebui să aibă cel puțin două ținte: de reîntregire a unei istorii contemporane, care nu prea poate fi păstrată altfel, și de propunere de noi texte pentru scena națională și intrenațională. Indiferent de estetica sau stilistica autorului, piesele de teatru reprezintă o radiografie a societății din care acesta provine.

Spuneam, în 2007, în prefața altui volum semnat de Sorin Oros, că avem de-a face cu o dramaturgie a curajului. Argumentele plecau atunci dinspre limbaj înspre viața personală expusă, frustrările profesionale acumulate și strigate în gura mare. De atunci și până acum lucrurile s-au schimbat în jurul autorului, iar acest lucru se poate citi printre rândurile propunerilor de față, cu păstrarea totuși a aceluiași curaj cvasi-sinucigaș de a arunca pe scenă iconi ai unei societăți în decădere.

Avem de această dată de a face cu texte care au văzut lumina scenei, care s-au jucat în țară și în străinătate, care au beneficiat de aplauzele sau critica publicului. Rămâne, față de data trecută, un singur lucru: vocea acidă! Autorul taxează orice mișcare greșită a unei societăți debusolate, care și-a pierdut identitatea și care nu are nicio curiozitate să și-o regăsească. Lecturarea acestor texte nu lasă niciun dubiu în raport cu poziționarea autorului, cu părerile și convingerile lui puternice. Situațiile întâlnite sunt dintre cele mai diverse, reale sau nu, ele își au rădăcina în știrile din ce în ce mai bântuite de incredibil.