Demisolul

Poezia lui Ovia Herbert, neatentă să inventeze un nou „gen de poezie”, nici măcar vreo formă nouă de metaforă, nici să copleşească printr-o tehnică sofisticată imagistică, pare să vrea doar să pună mişcarea lui către o iniţiere, dubioasă pe deasupra, pentru că se află sub zodia drogurilor de tot felul, pe care e posibil să nu le fi epuizat încă în ceea ce „povesteşte”. Poate pentru că nu a venit timpul. într-un alt registru, e doar simbolul la limită al existenţei umane sociale, vizibile, dedesubtul căreia se ascunde, insinuant uneori, ameninţător alteori, dar şi delicat, un Ceva diferit.