Tarantula este un exponat prototip intr-un posibil cabinet de curiozitati literare: singura opera de gen (dar ce gen?) a unui poet-muzician epocal, cunoscuta mai curand de initiati decat de multimile de fani, apreciata drept o capodopera de unii critici si contestata de altii. Mai experimentala, formal, decat marile sale cantece, impartaseste cu ele acelasi spirit de rebeliune bine temperata. Flux verbal semiautomat sau sarada, roman epistolar „cu cheie" sau farsa poetica sau amalgam din toate cele enumerate si enumerabile, cartea pune intr-o lumina aparte evolutia unuia dintre cei mai influenti pop heroes din ultima jumatate de secol.

„Asemenea lui Kerouac, Ginsberg, Burroughs, Gregory Corso, si poate mai mult decat ei, Bob Dylan a reprezentat in cantecele si-n scrierile lui (ce alcatuiesc un continuum fara fisura) criza de identitate a Americii de dupa razboi, cautarile artistice ale unei generatii obsedate de sentimentul unei schimbari iminente a lumii. «The times they are a-changing», avertiza el: roata se invarteste, ce-i azi dedesubt maine va fi deasupra, ce-i azi dispretuit maine va face gloria unei literaturi. Tot acest amalgam haotic de cultura inalta si cultura populara, de voci ce se-ntind de lanursery-rhymes la citate sofisticate formeaza marele colaj al Tarantulei.“ (Mircea Cartarescu)