Asteptandu-i pe barbari

La peste 30 de ani de la apariţie, romanul Aşteptându-i pe barbari a rămas în conştiinţa publică şi continuă să influenţeze alte forme ale artei, cum ar fi opera omonimă din 2005 semnată de compozitorul Philip Glass. A fost încununat cu James Tait Black Memorial Prize, Geoffrey Faber Memorial Prize şi Central News Agency Prize. După ce J.M. Coetzee a câştigat Premiul Nobel pentru literatură în 2003, acest roman a fost inclus de Penguin Books în prestigioasa serie „Great Books of the 20th Century“.

Magistratul nu are nume, ci doar o misiune: trebuie să împartă dreptatea într-un fort situat departe de inima Imperiului. Iar acest fort se află, se spune, sub ameninţarea barbarilor. Nimeni nu ştie precis cum arată şi cum se comportă aceştia. Contează doar veghea perpetuă şi îndeplinirea datoriei faţă de Imperiu. Dar când în fort îşi face apariţia colonelul Joll, purtătorul trufaş al ordinelor de la centru, contururile ferme ale lucrurilor şi certitudinile omului legii încep să se estompeze. Colonelul dă dovadă de cruzime gratuită, de inflexibilitate criminală, de dispreţ suveran faţă de semeni. încet-încet, îl descoperim şi pe barbar: el nu este vânătorul care depinde de toanele naturii sau cerşetorul momit de aburii unei cafele, ci tocmai eroul civilizator în epoleţi, instalat în voluptatea torturii şi venit să-i convingă cu biciul pe cei care nu se supun orbeşte unor legi absurde.