Ce ne oferă de data aceasta Constantin Lupeanu și colaboratorul său? Versiunea românească a unui volum de versuri semnat de un poet chinez contemporan, Jidi Majia, nemaitradus până acum în limba română. Chiar dacă nu știu limba chineză (mai exact, vreunul din dialectele ei), știu destul de bine „limba poezească”, pe care am învățat-o de la Nichita Stănescu și de la alți mari poeți români. Pot spune, deci, în cunoștință de cauză că textele rezultate din rescrierea în limba română a poeziilor lui Jidi Majia sunt pline de grație și delicatețe (de o „infinită delicatețe”, cum s-ar exprima Emil Brumaru). Ca oricărui poet adevărat, lui Jidi Majia nu i se pare compromițător să fie sentimental: „într-o seară fermecată/ Ea mi-a spus:/ Am pierdut acul de brodat/ Vino repede. / Ajută-mă să-l găsesc. (Am căutat cărarea toată)/.../ într-un amurg greu/ I-am spus:/ Ceea ce mi s-a înfipt adânc în inimă/ Nu este chiar acul tău de brodat?”

Avem o dovadă în plus că, în lume, emoția nu s-a demodat (așa cum pretind unii autori incapabili să producă emoție). Că, până la urmă, poezia este emoție în esența ei, ceea ce, de altfel, îi asigură universalitatea. Chiar dacă nu înțelegem scrierea chineză, înțelegem lacrima care se prelinge pe obrazul unui chinez, când se află departe de iubita lui. (Alex. Ștefănescu)