,,Stăteau departe unul de celălalt, fiecare, chipurile, cu grija vitelor lui; când, la asfinţit, se îndreptau spre casă, nu rosteau niciun cuvânt tot drumul. Aşa au dus-o până la sfârşitul verii. într-o zi, când vara începuse să se împletească cu toamna, o ploaie năprasnică a pornit din senin.

In apropiere se afla un pichet de grăniceri, părăsit, aşa că, muţi amândoi, cum au fost întreaga vară, s-au prins de mână şi, fugind prin ploaie, au intrat în cazarmă, să se adăpostească, uitând de vite şi de ruşinea ce le fusese tovarăşă întreaga vară, de la atingerea aceea a buzelor. S-au privit în ochi pentru prima oară ca bărbat şi ca femeie şi... n-a mai fost nevoie de cuvinte. "