în cadrul românesc pot fi regăsite semnele unei situaţii problematice sau ale unei crize. Condiţiile economice dificile, societatea civilă slăbită, corupţia, violenţa, abandonul/ abuzul copiilor, consumul de droguri, intoleranţa sunt doar câteva dintre ele.

După ieşirea din totalitarism, România persistă într-o fază de reaşezare, de adaptare la o altă viziune asupra lumii – cea specific occidentală, cu o înţelegere diferită a modernităţii. E vorba de derularea unui travaliu pe multiple planuri, inclusiv la nivel de „mentalitate românească” – curăţarea de un model paternalist al valorilor asistenţiale şi orientarea spre asumarea responsabilităţii, spre implicare (inclusiv în cadrul societăţii civile), activism. Există eforturi continue de construire a unei societăţi deschise, pluraliste, democratice - inclusiv prin găsirea unor soluţii eficiente pentru aceste probleme şi de implementare a unei economii autentic capitaliste. Pe acest temei trebuie subliniat că, în fond, cerinţa situaţiei din România este o însănătoşire la nivelul valorilor. Restul, porneşte de aici.

Luând în calcul locul însemnat (relevat de studii sociologice) pe care factori de ordin religios îl ocupă în spaţiul românesc, considerând că religia este „în esenţă o chestiune de valori” (Rogobete, 2002) şi faptul că segmentul religiei este un factor de specificitate al modului de realizare a schimbărilor sociale, s-ar putea ridica următoarea problemă: în direcţia ameliorării stării societăţii româneşti, care ar putea fi rolul religiei, al Bisericilor? Lucrarea de faţă investighează pertinenţa realizării pe filiera religiei a unor schimbări în repertoriul valoric al românilor.