Daca exista un cuvant strain urechii republicane franceze, acesta este tocmai cuvantul „comunitarism”. El conduce, de fapt, catre scenarii ingrijoratoare de diluare a unitatii nationale, de fragmentare a spatiului public si de particularizare a identitatilor in tot atatea aspiratii ale grupurilor sau minoritatilor la criterii de apartenenta indoielnice, ba chiar periculoase.

Astfel, dupa cum intalnim in special de cativa ani cu ocazia discursurile politice, precum si, in mod bizar, la anumiti „intelectuali”, cu ocazia dezbaterilor identitare care strapung literalmente societatea franceza, „modelul republican” francez ideal, in care n-ar exista decat o singura, unica si legitima comunitate, aceea a cetatenilor, atat de draga lui Jean Jacques Rousseau, se opune „modelului comunitarist” american, dezagreabil, ce se rezuma la un mozaic obtinut prin juxtapunerea a nenumarate comunitati – rasiale, etnice, religioase etc.

Caracterul simplu al acestei opozitii nu ar putea, evident, sa dea socoteala de realitatea complexa a diferentelor intre societatea franceza si cea americana. Ea dovedeste cel mult, printre altele, o necunoastere profunda a sistemului Statelor Unite si o forma populara in Franta de anti-americanism. In mod corelativ, asta spune multe despre iluziile poporului francez cu privire la „modelul nostru republican”.