Ponica

„Acum, la această ediţie a cărţii, îmi dau seama încă mai bine, că Povestea Hortensiei Georgescu trebuia scrisă. Trebuia spusă într-o lume românească ce alunecă, tot mai evident, spre derizoriu. într-o lume în care marile valori tac – cele tinere neluate în seamă de autorităţi, iar cele cu vârste venerabile obligate să trăiască din pensii de mizerie –, într-o lume în care cuvinte şi noţiuni precum demnitate, cinste, morală, devotament, iubire de patrie sunt ignorate, ba chiar luate în derâdere, într-o lume în care televiziuni de tot felul propun, mai ales tinerei generaţii, drept „modele“, vedete de tinichea care, pe bani mulţi, îşi exhibă detalii scabroase ale vieţii lor intime, într-o astfel de lume destinul de excepţie al Hortensiei Georgescu trebuie cunoscut.

Când Ardealul de Nord este ocupat de trupele horthyste, când ungurii ocupanţi năvălesc la Cluj, ea fuge la Bucureşti în toiul nopţii, de mână cu cei doi copii, cu soţul ei şi cu două valize în care-şi îngrămădeşte la iuţeală toată avuţia.

Româncă exemplară, ajunsă într-o capitală aproape ostilă, având un „dosar“ greu în spate, Hortensia Georgescu îşi construieşte cu demnitate, pas cu pas, un alt destin.

Trezindu-şi la viaţă harul de preţ cu care a dăruit-o Dumnezeu, ea va aduce în Tezaurul de Frumos al ţării, în sipetul artei costumului de teatru şi de film, valori nepieritoare.

Da, Povestea Hortensiei Georgescu trebuia spusă.

Trebuia scrisă.“