Visarion Ieromonahul a fost cel mai important reprezentant al şcolii de psaltichie din Mănăstirea Neamţ şi unul din cei mai mari alcătuitori sau traducători de psaltichie din Ţările Române în prima jumătate a veacului al XIX-lea. Un număr mare de manuscrise aflate în biblioteca Mănăstirii Neamţ sau în alte biblioteci din felurite părţi ale ţării şi din Sfântul Munte Athos cuprind cântări alcătuite sau traduse de acest mare protosalt nemţean pentru aproape toate slujbele şi perioadele anului bisericesc. Pentru că era priceput nu doar la facerea cântărilor, ci şi la meşteşugul scrisului, Visarion Monahul a alcătuit mai multe manuscrise psaltice, precum şi alte manuscrise necesare obştii din care a făcut parte. O biografie amănunţită despre Visarion Ieromonahul nu se cunoaşte deocamdată. Nu ştim unde s-a născut, nici statutul familiei sale, nici care sunt numele părinţilor săi; puţinele date pe care le avem despre el provin din câteva însemnări pe marginea unor cărţi sau manuscrise. Până de curând nu era cunoscută perioada exactă în care a trăit protosaltul nemţean. O însemnare găsită de profesorul Pavel Lungu la sfârşitul unei cărţi care a aparţinut chiar lui Visarion Ieromanahul , aflată acum în biblioteca Mănăstirii Neamţ, arată că acesta a trăit între anii 1764 şi 1844. Mai ştim despre el că a deprins meşteşugul cântării în sistema cea veche de la Iosif Schimonahul, întâiul psalt al Mănăstirii Neamţ şi că a asistat la Iaşi la lecţiile de cântare pe care arhidiaconul Nichifor Kabtuniari le preda ucenicilor lui.

Tipărirea cântărilor lui Visarion Ieromonahul reprezintă, pe lângă folosul lor pentru înfrumuseţarea slujbelor bisericii, şi un prinos de cinstire adus marelui protosalt şi obştii nemţene, vieţuitoare după aşezămintele Sfântului Paisie Velicovschi. Aceste cântări sunt aspecte ale vieţii duhovniceşti, ale osârdiei pentru păstrarea tradiţiei şi ale bunei rânduieli instituite în Mănăstirea Neamţ de Stareţul Paisie şi păstrate după moartea sa, pentru câteva decenii, de către ucenicii săi. Pe lângă iscusinţa cu care au fost alcătuite sau potrivite pe limba română, cântările din această carte ne arată şi atenţia acordată în acele vremuri bunei rânduieli a slujbelor din Mănăstirea Neamţ..Manuscrisul 505 din Biblioteca Mănăstirii Agapia – Stihirarul alcătuit de Visarion Ieromonahul din Mănăstirea Neamţ este, fără îndoială, unul dintre cele mai valoroase manuscrise psaltice ale şcolii româneşti. Scris foarte îngrijit, cu cerneală de două culori, neagră şi roşie, asemenea celorlalte manuscrise ale lui Visarion, Stihirarul arată atenţia deosebită care se acordă alegerii şi pregătirii cântărilor în obştea Mănăstirii Neamţ. Manuscrisul conţine 343 de file cu câte 15 rânduri pe fiecare pagină. Paginile sunt numerotate cu cerneală roşie, în dreapta, în colţul de sus, pentru pagina de verso.

Această carte este scrisă spre folosul multor cântăreţi de strană şi al tuturor iubitorilor de muzică psaltică.