Poezia este deschiderea unei uşi către universul asocierii unui cuvânt cu cât mai multe cuvinte, către zbor înalt, când ţâşnind spre azur, când planând lin şi tulburător, când învolburat de curenţii înălţimilor ameţitoare.

Poezia, arta antică a spiritului uman de a face să intre oceanul într-un şip, nu trebuie să fie ostentativă, ci să impresioneze meandrele sufletelor copiilor, adoles-cenţilor, adulţilor şi bătrânilor şi să devină panaceul durerilor nemărturisite, al dezamăgirilor, al suferinţelor.

Se spune despre poezie că este un testament în versuri, că foloseşte un limbaj redus la esenţa lui, că este oglinda care face frumos ceea ce este hâd, deformat.

Dar, oricum am defini-o, rămâne, parafrazându-l pe E. A. Poe, creaţia ritmică a frumuseţii în cuvinte.

Sper ca acest volum să le fie util colegilor mei, învăţători, căci izvorăşte din necesitatea acut resimţită la catedră în îndelungata mea carieră.