Marianela este povestea de dragoste a unei orfane şi a unui băiat orb, ce rescrie, în cheie dramatică, celebrul basm cu rățușca cea urâtă. Dacă lebăda își va face apariția în cele din urmă sau Marianela va rămâne doar cu frumusețea glasului său va fi plăcerea fiecărui cititor să descopere.

Realismul spaniol al secolului XIX-lea are ca reper creaţia lui Benito Pérez Galdós, autorul cu ascendent în romanul lui Cervantes, comparat deseori cu Dickens (fiind cel care l-a tradus în spaniolă), Balzac şi Tolstoi. Născut în 1843, Pérez Galdós a studiat dreptul, dar cariera juridică a fost de timpuriu abandonată în favoarea celei literare. Cu o prolifică activitate publicistică, scriind articole de artă, literatură, muzică, dar şi istorie şi politică, a debutat editorial în 1970, cu La fontana de oro. Următorul proiect de mare amploare este cel al Episoadelor Naţionale, o serie de romane istorice, prin care Pérez Galdós a încercat să transmită spiritul unei identităţi naţionale, într-o sincronizare cu mişcările europene ale secolului al XIX-lea. Printre operele de ficţiune se află piese de teatru, povestiri şi romane. Acestea din urmă sunt cele care i-au adus succesul internaţional. Romanele sunt organizate în jurul unor conflicte puternice, inserând acţiunea în tabloul istoriei spaniole, cele mai cunoscute fiind Doña Perfecta sau Marianela. Spania contemporană este surprinsă în romane ca Dezmoştenita, Lo Prohibido (Interzisul), Fortunata y Jacinta (Fortuna şi Jacinta), constituind o adevărată societate "de hârtie", pe modelul Comediei umane a lui Balzac. în ultima perioadă a vieţii, Galdós şi-a dezvoltat apetitul pentru investigaţia psihologică, scriind romanele, printre altele, Tristana, Nazarín (ecranizate de Luis Buñuel), El Abuelo (Bunicul) sau Casandra. La curent cu mişcările culturale ale Europei, Benito Pérez Galdós a cunoscut îndeaproape realismul lui Balzac, naturalismul lui Zola şi determinismul lui Hippolyte Taine, adaptându-le principiile de creaţie la specificul spaniol. Deşi cele două încercări de fi nominalizat la premiile Nobel nu au fost reuşite, în 1897, a fost ales ca membru al Academiei Regale Spaniole. Pasiunea lui Benito Pérez Galdós pentru literatură a trecut dincolo de impedimentele fizice, continuând, după ce a orbit, să-şi dicteze cărţile, până la vârsta de 76 de ani, când a încetat din viaţă.