Aparuta in 1900, cartea are in centrul ei o definitie celebra, adesea invocata, a comicului: acesta ar fi du mecanique plaque sur du vivant. O teza caracteristic bergsoniana, inspirata de deosebirea pe care filosoful o face intre natura mecanica a materiei si spatiului si natura spirituala a timpului autentic – cel trait, si nu cel spatializat, masurabil al fizicii. Interesanta insa in acest eseu accesibil tuturor categoriilor de cititori e aplicarea tezei la intreaga tipologie si la diferitele surse ale comicului. Explicatia nenumaratelor situatii comice trecute in revista se dovedeste astfel pe cit de originala, pe atit de credibila si de coerenta.

„Ce inseamna risul? Ce se afla in strafundul rizibilului? Ce element comun am putea gasi intre strimbatura unui mascarici, un joc de cuvinte, quiproquo-ul unui vodevil, o scena de comedie fina? Noi vedem in comic, inainte de toate, un lucru viu. De aceea vom trata subiectul, oricit de facil ar parea, cu respectul pe care il datoram vietii.” (Henri Bergson)