Cartea aceasta conturează esenţa şi devenirea Silviei Katz Ianăşi ca scriitoare. Din acest punct de vedere, foarte interesante sunt aprecierile din final, cuvintele suntem noi şi scriitorii, prin puterea cuvin­telor, participă cu ceva din esenţa proprie la esenţa universală: „cred că noi, cei care scriem, avem un raport special cu transcendentul de unde ne vine inspiraţia, acea muză care face să se nască în mintea noastră cuvinte care ne pot schimba viaţa. Poate nu doar pe a noastră ci şi pe a altora. Spun şi susţin acest lucru din experienţa proprie şi cred cu tărie că ele, „cuvintele”, draga mea, suntem noi!”.

Deşi „poveştile” acestei cărţi sunt adesea triste, bucuria iubirii rămâne ca o lumină protectoare şi înveţi să rosteşti, la îndemnul îngerului din Vis cuvintele magice cu care poţi dobândi Paradisul: „Te iubesc!” şi „Iartă-'mă!”. (Maria Mona Vâlceanu)