Mao Zedong a fost atras de politică deoarece era din fire rebel şi nerăbdător să iasă din categoria socială în care îl plasaseră condiţiile economice ale familiei. A ales comunismul şi a avut două mari intuiţii politice. în primul rând, a înţeles că Revoluţia Chineză ar fi fost posibilă numai dacăpartidul ar fi reuşit să mobilizeze masele de ţărani. Şi, în al doilea rând, a înţeles că războiul împotriva Partidului Naționalist cerea fantezie, abilitate, flexibilitate, isteţime vicleană.Capodoperele lui au fost Marşul cel Lung (12 000 de kilometri, 200 de confruntări armate, 80 000 de victime umane), micul stat comunist din Shaanxi şi marea mobilizare populară împotrivaGomindan între 1947 şi 1949. După proclamarea Republicii Populare Chineze pe 1 octombrie 1949, colectivizarea pământurilor deţinute de ţărani a pus economia în genunchi şi a produs un fel de catastrofă umanitară. Politica aşa-numită a celor „o sută de flori“, lansată de Mao pentru a obţine consensul intelectualilor, a pus în pericol puterea partidului şi a fost întreruptă dur. Marele Salt înainte şi crearea Comunelor (organe centralizate de care depindeau activităţile agricole şi industriale a numeroase sate) au avut un eşec răsunător. La sfârşitul anilor 1950, pentru a-și recupera puterea pierdută, a avut ultima intuiţie și a declanşat Revoluţia Culturală, act suprem de cinism politic (între cincisprezece și douăzeci de milioane e morți), dar şi de fantezie romantică.
Cele 80 de fotografi alb-negru care însoțesc textul documentează în imagini sugestive epoca și viața celui care a fost supranumit Marele Cârmaci.