De blestemata „eterna reîntoarcere a asemănătorului“ mi-am dat seama cu acuitate când m-am apucat să-mi strâng articolele mai vechi şi mai noi, să le aleg, să le aşez într-o aproximativă ordine cronologică, spre a alcătui volumul de faţă. Din umbrele locale se compunea un peisaj variat; parcurse separat şi detaşat, lucrurile aparent se schimbau rapid, realitatea nu stătea în loc. Dar, vai, când articolele au fost clasate împreună, am văzut că eram cu toţii precum un om care, rătăcit în pădure, calcă neîncetat pe urmele propriilor paşi, ca într-un coşmar, incapabil să găsească drumul cel bun, ba chiar afundându-se din ce în ce mai rău!
Ce-i de făcut? Ce ne lipseşte? Busola? Nordul? Şi cine să ne trezească din coşmarul „eternei reîntoarceri a asemănătorului“? Nu ştiu. Nu am un răspuns. Nu am decât întrebări, indignări, reacţii, poziţionări, disperări, replici, ironii şi, din când în când, speranţe. Adică, însumate, aceste micuţe „şaptezeci de umbre“... (Andrei CORNEA)