Mostenirea Matildei Turpin

O casă elegantă pe o stâncă în nordul Spaniei este peisajul care deschide şi apoi încheie romanul lui Alvaro Pombo. Ascultăm povestea Matildei Turpin: o femeie care, după 13 ani petrecuţi ca soţie şi mamă a trei copii, se îmbarcă într-o carieră spectaculoasă în lumea finanţelor la nivel înalt, în Londra. Dar povestea e spusă în absenţa personajului principal: Matilda moare la 56 de ani, lăsând în urmă o familie şi doi servitori care încearcă să îşi rearanjeze viaţa în lipsa ei. Care este adevărata moştenire a Matildei Turpin? Ce s-a pierdut odată cu dispariţia ei? Şi ce se va întâmpla mai departe în acest roman polifonic, al reflecţiei şi al singurătăţii, al gândurilor de răzbunare din sânul unei familii în care fiecare se consideră nedreptăţit?

Alvaro Pombo este una dintre vocile inconfundabile ale literaturii spaniole contemporane. Romanele sale au fost distinse cu premii precum Herralde de Novela (1983), Premiul criticilor din Spania (1990), Fastenrath (1999), Planeta (2006) sau, cel mai recent, Nadal (2012).
Licenţiat în litere şi filosofie la Universitatea Complutense din Madrid, Alvaro Pombo şi-a continuat studiile la Birkbeck College, în Londra, unde a şi locuit între 1966 şi 1977, iar din 1973 a început să publice, debutând cu un volum de poezii intitulat Protocolos. întors în Spania, în 2004 a fost primit în Academia Regală Spaniolă. A avut o scurtă incursiune în politică, candidând pentru un mandat de senator din partea partidului UPD (Unión Progreso y Democracia), fără a-l obţine, însă.

Romanul Moştenirea Matildei Turpin i-a adus în 2006 premiul Planeta, unul dintre cele mai importante premii literare din Spania şi al doilea din lume după Nobel ca valoare financiară.

400 pagini

Format: 20 x 13 x 2,5 cm

Paperback

Un roman demn într-adevăr de premiul Planeta. Aplecaţi-vă asupra lui cu atenţie. E un roman care cere răbdare şi efort, dar dezvăluie în schimb o formulă inteligentă de concepere a lumii noastre, o formulă valabilă azi şi acum, dar şi – probabil – pentru totdeauna.

Juan Antonio González Fuentes