In limba romana, omonimele pot fi de natura etimologica (cuvinte autohtone, mostenite sau imprumutate prezentand convergente fonetice) sau obtinute prin derivare (maluros < malura – despre cereale– „afectat de malura” sau maluros < mal – despre un rau – „cu maluri inalte”).

In general, omonimele pot fi individualizate cu ajutorul paradigmelor, al contextului lingvistic in care sunt utilizate, al apartenentei lor la grupuri lexico-semantice si stiluri diferite.

Cunoasterea omonimelor este importanta atat pentru o intelegere mai profunda a structurii vocabularului, cat si din punctul de vedere al efectelor stilistice pe care acestea le pot crea.