Invierea

Pentru a reda cât mai plastic tabloul vieții Rusiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Tolstoi folosește cu predilecție contrastul, ca mijloc de expresie artistică. După publicarea romanului este excomunicat din biserică.

Punctul de plecare al „învierii” este un fapt de cronică judiciară. în cadrele acestui fapt divers, Tolstoi și-a turnat noile idei, precum și amintiri, experiențe, remușcări. Una dintre aventurile erotice marcante trăite de autor a fost transcrisă în „învierea”. „în tinerețea mea am dus o viață foarte stricată, și două întâmplări mă urmăresc în mod deosebit până azi.” - declară Tolstoi.

Prințul Nehliudov este numit membru într-o comisie de jurați, întrunită pentru a judeca și condamna o prostituată acuzată de crimă. O recunoaște: este chiar Katiușa Maslova, fosta servitoare a familiei sale, pe care el a sedus-o, împingând-o astfel până la ultima treaptă a decăderii. Pradă unor atroce remușcări, Nehliudov renunță la moșii și la viața mondenă, o urmează pe condamnată în Siberia, iar după ce îi obține grațierea, îi cere, spre a-și ispăși greșeala față de ea, să se căsătorească cu el. Ea refuză, iar Nehliudov rămâne să mediteze asupra adevărurilor Evangheliei.

Tolstoi a început să lucreze la romanul învierea la 26 decembrie 1889 și a lucrat cu unele întreruperi, timp de zece ani, până la 17 decembrie 1899, când l-a finalizat.