Statele, entitati politice si subiecte principale ale dreptului international sunt susceptibile, de-a lungul timpului, de diverse transformari atat pe plan intern, cat si pe plan extern, afectandu-le in cel din urma caz, pozitia in cadrul comunitatii internationale. De asemenea, noi state pot sa apara, in timp ce alte state pot sa dispara. Dreptul international trebuie sa reglementeze astfel de situatii pentru a se evita instabilitatea in interiorul sistemului de state. Aceasta necesitate a devenit una stringenta mai ales dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand au aparut in urma procesului de decolonizare peste 100 de noi state independente. Aceste noi entitati s-au dovedit a fi mult mai integrate in sistemul global economic, politic si juridic decat alte state ce isi cucerisera independenta in trecut. La aceasta se adauga si evenimentele din anii ’90 precum reunificarea Germaniei sau dizolvarea Uniunii Sovietice, momente ce au starnit nenumarate discutii in materie de succesiune.
Principalele acte in materie sunt Conventia de la Viena din 1978 privind succesiunea statelor la tratate si Conventia de la Viena din 1983 privind succesiunea statelor la bunuri, arhive si datorii. Dintre acestea doar prima a intrat in vigoare dupa aproape 20 de ani de la adoptare, subliniindu-se prin aceasta inca o data precaritatea unei astfel de reglementari. Principala cauza a dificultatilor intampinate de Comisia de Drept International in procesul codificarii a constat probabil in efortul major de a da solutii echitabile pentru statele aflate intr-o situatie de succesiune, fie in calitate de stat predecesor, fie de stat succesor, si in acelasi timp de a mentine echilibrul international, prin evitarea eventualelor conflicte. De altfel, si doctrina de specialitate mentioneaza intotdeauna caracterul incert si controversat al succesiunii statelor, opiniile expertilor fiind destul de impartite.
Se poate spune chiar ca la mijlocul secolului al XX-lea institutia succesiunii statelor ajunsese intr-o situatie de criza datorita presiunilor de natura morala ce subliniau nevoia de continuitate in plan international, in timp ce teoriile ramaneau strans legate de conceptiile secolului al XIX-lea privind vointa suverana.
Studiul de fata prezinta in prima faza o trecere in revista a reglementarilor in materie, sustinand cu exemple concrete, diferitele situatii de succesiune si regulile aplicabile acestora. Partea a doua a lucrarii analizeaza situatia de dezmembrare a Uniunii Sovietice in 1991, cu accent pe modul in care fostele state constituente au abordat si solutionat problemele ce au aparut in legatura cu succesiunea.
La prima vedere s-ar putea considera ca tema succesiunii statelor in dreptul international public si-a pierdut din actualitate, in conditiile in care secolul XXI este marcat mai ales de fenomenul globalizarii, si mai putin de disparitii sau aparitii de noi state. Cu toate acestea, un demers in materia succesiunii este extrem de interesant tocmai pentru ca permite studierea raportului dintre practica statelor, pe de o parte, si teoriile si reglementarile juridice pe de alta parte, acest raport conferind succesiunii caracterul atat de controversat.