După Poze cu zimţi (cartea unei iubiri imposibile) şi Anca lui Noe (cartea unei imposibile intimităţi spirituale), Versouri-le Ancăi Mizumschi refac „desenul din covor“ al unui traseu poetic foarte special: un portret tombal exact, în care se coagulează opririle periodice ale vieţii, dar mai ales greutatea (şi harul) acesteia. Pusă sub semnul altui testament poetic, o carte a pierderii şi rătăcirii – Corabia lui Sebastian de A.E. Baconsky –, Versouri este, deopotrivă, o carte despre „viaţa... proprie pe măsura morţii“ inevitabile şi una despre „luxul morţii“ îndelung pregătite „pentru binele celorlalţi“, urmată de o poetică judecată de apoi. La această judecată, fără îndoială, Dumnezeul tuturor poeţilor va şti că Anca Mizumschi este una dintre cele mai puternice şi mai adevărate poete din cîte am putut citi în ultimii ani. (Simona SORA)