„Cind a debutat, in 1980, cu poemele din volumul La fanion, dupa aparitia versurilor sale intr-o culegere colectiva din 1978, Liviu Ioan Stoiciu se detasa deja, pe o cale proprie bine marcata, de ceea ce urma a fi „plutonul optzecist” al poeziei mai noi. Fraza sa lirica nu semana cu a niciunui confrate si se particulariza pregnant intr-un context mai larg al liricii romanesti moderne. Parea a sugera o rostire dificila, o ezitare in fata spectacolului lumii si a cuvintului: textul sau se articula din fragmente, farime de propozitii, implicind o subtila regie a sincopelor, iar numeroasele puncte de suspensie invitau parca cititorul la completarea golurilor sonore. Era, in fond, mimata o anume oralitate, cu poticniri studiate ale rostirii...”(Ion Pop) „Precursor impozant al optzecis­tilor, Liviu Ioan Stoiciu aduce, in reliefurile decise, deseori aspre ale scriiturii sale, o sinteza originala a citorva moduri lirice care-l dife­rentiaza de numita grupare. Astfel, spre deosebire de optzecisti, poetul nu se pliaza doar pe prezent, avind o perspectiva temporala mai larga, o rotire calm-ironica (uneori compensat-patetica) a privirii, asa cum face un om de la tara ajuns pe o culme de deal... Viziunea acestui poet are in­drazneala de-a fi una fara happy end. Insotindu-si versurile cu o campanie publicistica acerba, total neconventionala, ce vizeaza asanarea moravurilor vietii lite­rare, Liviu Ioan Stoiciu e una dintre cele mai importante personalitati ale poe­ziei noastre contemporane.” (Gheorghe Grigurcu) „Gindim fragmentar, sarim de la una la alta, avem atentia distributiva, ne concentram pe mai multe planuri deodata, dar de fiecare data pastram o coerenta a firii, subterana. O gindire spontana, aflata mereu „pe prag”, „intre” si „intre”, fragmentara, care te trece pragul inainte si inapoi (biografia imi e dominata de prag, de trecere, in timp si spatiu), intre plus si minus, rational si irational. In versurile mele nu fac decit sa tin cont de aceasta realitate a pragului. Asa percep eu realitatea, innoita natural, fragmentar (subintelegind insa intregul ei, fie si suprarealist, abrupt, rupt): in secvente, elegii, ipostaze, videoclipuri, arte de avangarda. Daca suntem ceea ce gindim, n-ar trebui sa fiu luat si eu asa cum sunt? Am ars, intr-o viata de om, etape la masa de scris, in regula acestei gindiri „pe prag”.” (Liviu Ioan Stoiciu)