Poveste adevarata

Scriitorul Dorin Bujdei ne propune spre lecturare o nouă poveste… adevărată. Trasarea graniţei dintre imaginar şi real rămâne la latitudinea cititorului. Poveste adevărată începe în nuanţe gri, care prezintă suferinţa unui copil abuzat şi apoi abandonat de părinţi, jertfelnicia vieţii lui fragede.
Copiii se mulţumesc cu puţin; pentru ei valoroase sunt lucrurile mici, cele care au suflet sau pe care ei le pot „însufleţi”. Adeseori îşi petrec timpul, cu o plăcere enormă, cu puţine sau substitute de jucării, dar niciodată nu vor accepta lipsa sau substituirea părinţilor. Astfel, autorul ne pune în faţă o problemă contemporană a societăţii: mutarea responsabilităţilor de îngrijire şi educaţionale de la părinţi, la bunici.
Adus de părinţi într-un cătun în care cele câteva case păreau aruncate pe coamele dealurilor, în care chiar şi preotul era bătrân, un copil de cinci ani este lăsat în grija bunicului. In acel sat părăsit de tineri, dar neuitat de Dumnezeu, viaţa lui Dănuţ prinde culoare. Crescut de bunic şi apoi, la vârsta şcolarizării, de preotul satului, care devine astfel cel de-al doilea bunic al copilului, chip al milostivirii lui Dumnezeu, Dănuţ va fi, la maturitate, preot.
O poveste adevărată vorbeşte despre singurătate şi regăsire, despre dăruire, dragoste şi recunoştinţă, ne provoacă pe toţi să regândim „utilitatea” părinţilor, tineri sau bătrâni, să apreciem valorile autentice ale vieţii.