Assunta

Gânduri-sărut, dinaintea icoanei Maicii Regine a cerurilor înca o data, în acest an al IX-lea, al celui de-al XXI-lea centenar, al Rascumpararii, al tamaduirii, al cautarilor noastre, Biserica-mireasa, data lui Petru, îsi scormoneste în tezaurele Liturgiei, marele tapiserii profetice si în miscarile unei multimi îndesite de umbra ori îmbratisate de-o lumina nemaivazuta, împlântata în inima Altarului, Semnul Izbavirii, Semnul Mântuirii, Semnul Scaparii de robia pacatului: Crucea-biruinta. De aceea, dupa caderea în pacat, Adam i se adreseaza fecioarei cu salutul Ave Maria, într-un limbaj prin care staruie, în mod clar, sa faca cunoscut nu numai Evei, ci si preacuratei, Vergurei, locul lor în istorie, în istoria scapata de urletul fiarei si amenintarea raului, prin puritatea jertfei Mielului Sfânt. ,,Ave Maria,/ Te salut,/ Te venerez/ Fecioara-maica, tu marita,/ Tu Regina cerului si scaparea lutului,/ Tu, iubirea si cununa înaltimilor./ Te salut/ Maica de Lumina datatoare,/ Caci prin jertfa ta,/ Caci prin umilirea ta, / Veacurile se adapa dintr-ale Crucii izvoare./ Si prin inima ta, Regina,/ Prin inima ta înregita,/ Se vad zorile,/ Se zaresc poienile,/ Se încuprind ieslea si altarul Bisericii Petrine,/ Unde Preotul cel Vesnic,/ Savârseste mare Liturghie” (Dan Bodea, Ave Maria) Identificarea Mariei, mama lui Isus, cu Miriam, sora lui Moise, semnifica o tema cardinala a tipologiei crestine, pe care doar sulurile Bisericii Catolice si Apostolice le detine. Comentând cuvintele psalmului: „în mijlocul lor erau fecioare care cântau din tamburine” (In medio iuvenculae tympanistriae), Sfântul Augustin o numeste pe fecioara Maria „nostra tympanistria”, deoarece asemenea lui Miriam, ea s-a aflat în fruntea fiilor lui Isreal, ea le-a fost stea îndrumatoare celor alesi, ea le-a usurat strabaterea desertului si ajungerea în plinatatea Sionului: „O, tu, nascatoare a Cuvântului vesnic,/ Cum ai purtat alesele, dragele spice/ Spre zi de Sabat.../ O, tu, cea plina de har,/ Mareste-l pe cel din înaltimi,/ Caci tu Regina esti,/ Si de pe tronul slavei ne chemi si ne îndrumi,/ Ca sa scapam de-a lanturilor sclavie,/ De-a neascultarii trândavie” (Dan Bodea, O, tu, cea plina de har).