Noica. Vamile gazetariei

Din cuprins:
◊ Dandysm si "singuratate ";
◊ Adsum si inertia "domnisorului multumit";
◊ Avatarurile eului crestin;
◊ Buna Vestire - un service inutile;
◊ Desprinderea de Kant;
◊ Intre mitul scolii si liziera catacombei

Cartea incearca sa identifice "portretul" gazetarului Noica (e cartografiata perioada interbelica indeosebi), cercetand totodata si o parte din eseurile autorului (texte care sustin, discret, atitudini si reactii ale autorului, dar constituie un background atat de organic legat de discursul publicistic). Inlaturand imixtiunea ideologicului din silogismele interpretarii si eludand supralicitarea politicului, am descifrat astfel un topos care cuprinde: 1) o etica a lui "nu" [ipostaza camusiana a dandy-ului, prin care Noica se desolidarizeaza de valorile batranilor si ne indica "afinitati (s)elective"]; 2) in paralel, un obsedant mit al Scolii, latent in adolescenta filosofului si tot mai evident formulat pana la Jurnal filosofic; 3) ca intr-un palimpsest, avatarurile eului crestin; 4) istmul eului etic, strat de adancime in care fiinta crestina a lui Noica ramane, in pofida curentilor de suprafata, constanta si, pe de alta parte, tradeaza o gandire louche (P. Bourdieu), una care priveste intr-o directie si vede intr-alta, un ciudat strabism al atitudinii morale, manifest odata cu colaborarea la Buna Vestire. Si pentru ca in pliurile fiintei gazetarului se ascunde mai totdeauna eseistul, un alt nume pentru ganditor, am investigat si raporturile dintre gandirea noiciana si doi mari "patroni" la care (nu numai) tanarul filosof a slujit: Aristotel si Kant, in raport cu care atitudinea se subsumeaza, din nou, dandysmului.