Aghiuta - Foaie umoristica, satirica si critica

In istoria presei si a literaturii romane, revista Aghiuta (1863-1864) reprezinta o floare rara ce nu poate fi asemanata - din punct de vedere al calitatii, intensitatii si imprevizibilitatii umorului - decat cu Moftul roman din perioada directoratului lui I.L. Caragiale (1893-1901). Depasita prin valoarea artistica a textelor carageliene - desi unele dintre ele isi trag direct seva din paginile ei - revista lui B. P. Hasdeu ramane inegalabila in ansamblu, intrucat de la primul pana la ultimul rand se simte arderea aceluiasi suflet impetuos si daruit, in timp ce in cadrul Moftului roman e vizibila diferenta de nivel intre materialele diversilor colaboratori.

In plus, implicarea nu numai satirica a revistei Aghiuta in luptele politice ale momentului - care au si determinat suprimare ei - o fac fara egal prin impactul avut asupra publicului. Spre a nu mai vorbi de faptul ca ea parea dintr-o data matura in plina epoca de pionierat si-si pastreaza inca, dupa 150 de ani, aproape nestirbit farmecul intepaturilor, calambururilor, pamfletelor, ironiei si a umorului de toate felurile, ce si-au pierdut intrucatva valoarea de atacuri concrete fiind percepute tot mai mult drept critici ale unor defecte si trasaturi general umane. (I. Oprisan)