The Rime of the Ancient Mariner este povestea (Levitchi) sau balada (Clontea) poetului blestemat - blestemat cu imaginatie si aparenta lipsa de logica (Marinarul/Cain/Ahab/Evreul ratacitor… ucide un albatros si binecuvinteaza serpii de apa) a creatorului damnat, prins fara sansa de iesire in capcana propriei propensiuni catre comunicare; aventura lui in zonele de simbolism magic ale fanteziei isi cauta semnificatia in orizontul de asteptare al vietii obisnuite, al vietii ca sarbatoare si participare in ritualuri suspendate intre un moment si altul, al eternei plasmuiri; in timp ce potentialul nuntas se purifica in fata milei si groazei scenelor relatate de marinarul-poet (Baudelaire avea sa identifice poetul cu albatrosul), neincrederea lui este si ea suspendata in pragul nuntii care se presupune a-i alunga amintirea obsedanta a mortii; poezia/arta creeaza iluzia eternitatii existentei prin paradoxul celebrarii contrariului acesteia.

Poetul romantic pare sa ilustreze in practica scriiturii una din sentintele criticului format la scoala filosofiei germane, si anume "suspendarea voita a neincrederii", care este conditia sine qua non a receptarii mesajului artistic; cu totii stim ca actorii si conflictele de pe scena nu sint reale, dupa cum la fel de bine stim si ca balada ne prezinta fapte cu totul imaginare (a nu se uita nici proiectul descris de Wordsworth in prefata la editia a doua a volumului scos impreuna), insa cu totii stim sa ne prefacem, pentru a putea iesi dintr-un timp si a trece in altul, fie si numai pe parcursul lecturii, ascultarii sau vizionarii operei.

Cum migreaza cuvintele si imaginile intre cele doua texte coleridgeene, cum o versiune devine alta si aceeasi, cum se incheaga, se destrama si se refac perspectivele propuse si, in general, cum progreseaza gindirea poetica sint cu toatele prilejuri de incintare intelectuala pentru cititori; dar cind cititorii sint si traducatori - cunoscatori ai celor doua limbi si poeti (ascunsi) ei insisi -, atunci desfatarea se ridica la patrat, iar imaginatia (poate chiar aceea descrisa in Capitolul XIII din Biographia Literaria), oprita din zbor, supusa si fixata in versuri de engleza secolelor XVIII/XIX, vine sa-si reia confruntarea cu o limba romana de peste doua veacuri (si cu alte jaloane evolutive), strunita de cunostintele, talentul si efortul unui romantic tirziu de pe malurile Argesului.