Constantin Noica in amintirile si marturisirile unui preot ortodox

Pr. Constantin Stan Dogaru (n. 1954) a publicat până acum trei cărţi: Fiinţa la răspântiile limbajului (2000) – un tratat despre cunoaşterea revelatorie; Capete apocrife (2004) – un jurnal de experienţe duhovniceşti, culturale şi umane, ridicate la putere. În 2005, a publicat volumul Palimpsest, reflecţii şi dialoguri poematice dedicate unor oameni esenţiali pentru viaţă şi devenirea sa.
În 1984, Constantin St. Dogaru, pe atunci preot într-un sătuc din Prahova, îl caută pe filosoful de la Păltiniş, urcă muntele şi rămâne o vreme lângă magistrul său, mitul Noica. Tânărul preot are vocaţie autentică de ucenic. Acea ucenicie pătimită frumos, gata de mucenicie. Îl frecventează pe Noica patru ani, până în decembrie 1987, adică până la moartea marelui om.
Între preot şi filosof s-a creat o relaţie specială. Este un pic diferită de relaţia maestru-discipol pe care Noica a avut-o cu tineri literaţi, filosofi sau simpli admiratori. Noica însuşi realizează că i s-a oferit ocazia unei relaţii aparte, propice evaluării întâlnirii filosofiei cu teologia.
`Sunteţi filosof creştin?` întreabă preotul. Noica răspunde: `Sunt filosof pur şi simplu, dar recunosc că teologia a fost umbra sau îngerul din spatele meu`.
Constantin St. Dogaru păstrează mereu o sfială mirată, ca in fraza de situare: `Noica… la care un biet popă de ţară… a avut curajul să urce`. Preotul urca aşadar cu smerenie la Olimpul Noica. Smerenia preotului face să rodească, sau potenţează, smerenia filosofului în faţa vastităţii misticii. Noica zicea: `Numai dintr-un singur punct exterior filosofiei poţi ajunge la filosofie: de la teologie`.
Vasile ANDRU