Dintre toate cartile lui Enrique Vila-Matas, probabil ca Parisul nu are sfirsit are cel mai pronuntat caracter autobiografic; este si un roman-eseu,in care isi povesteste cu duioasa ironie inceputurile scriitoricesti din epoca "saraca si foarte nefericita". In mansarda inchiriata rind pe rind multor scriitori ai boemei pariziene de catre Marguerite Duras a inceput sa se configureze biblioteca "mobila" a tinarului spaniol, la care se adaugau succesiv James Joyce, Franz Kafka, Vladimir Nabokov si altii. "E adevarat – avea sa marturiseasca peste ani Vila-Matas – ca aproape toti m-au influentat, dar n-am izbutit sa-l copiez pe nici unul..."