Că poezia se scrie cu ajutorul cuvintelor e suprema acceptare a retoricii argheziene. Aspirând la materialul care nu vrea să se supună, obstrucţionând determinismul artizanal, T. Arghezi formează calea deschiderii poieticului înspre poetic, cu intuiţia metatextualităţii textului-operă. Dacă verificăm „dialogismul” operelor (cf. J. Kristeva), simpla afirmaţie că poetul conştientizează artistic manipularea cu şi de către cuvinte devine un bun comun. Pentru ca Nichita Stănescu să fi făcut proba poeticii „necuvintelor”, des-trupate şi în-nodate în Fiinţă, care trăiesc şi mor în sine, era nevoie de poezia argheziană a… „cuvintelor” cu trup şi însuşiri materiale.