Omul şi-a constituit caracterul social al existenţei sale odată cu crearea și stăpânirea focului pe care l-a consacrat a fi cel mai important factoral mediului, apoi prin redarea primelor manifestări coerente ale sacrului, prin înmormântarea celor asemenea lui. Spre sfârşitul Paleoliticului mijlociu, dovezile existenţei sacrului, ale spiritualităţii colective se înmulţesc, iar Homo sapiens, omul modern, crează şi stabileşte reguli, comportamente, canoane, de cele mai multe ori obligatorii pentru întreaga comunitate. Necesitatea unui fapt religios s-a impus, şi noi constatăm că au existat cel puțin două etape (în ceea ce privește pictura animalieră): prima, în care putem vedea o religie consacrată animalelor periculoase omului, la Chauvet şi Arcy-sur-Cure, aparţinând Aurignacianului, şi a doua, consacrată marilor erbivore, în Magdalenian, când animalelor periculoase le sunt rezervate spaţii obscure, neimportante, din geografia grotei. între aceste două tipuri de creație artistică, se situează statuetele feminine – divinitatea feminină, cu multiplele sale roluri cultice. în acelaşi sens, am identificat sanctuare care conţin toate cele trei importante elemente specifice: creaţii artistice, vetre (prezenţa focului ca simbol cultual extrem de important) şi morminte, care reprezintă atenţia acordată celor trecuţi, ca factor de continuitate spirituală, de trecere şi transmitere.

Vasile Chirica