Ion Popescu-Topolog (pseudonim al lui Ion D. Popescu; 27 decembrie 1933, sat Berislăveşti, comuna Scăueni, judeţul Vâlcea) - poet, prozator, profesor de limba şi literatura română şi director. Este fiul Floarei (născută Diaconu) şi al lui Dumitru Popescu, ţărani. Frecventează şcoala primară în satul natal, apoi este elev al Şcolii Normale „Andrei Şaguna” din Sibiu. Student al Facultăţii de Filologie-Istorie din cadrul Universităţii din Cluj (1952-1956), lucrează după licenţă la ziarul clujean „Făclia”, iar după câteva luni este angajat profesor de limba şi literatura română la Liceul „St. O. Iosif” din Rupea.

între 1960 şi 1962 e, succesiv, sufleur şi secretar literar-muzical la Teatrul Muzical „Gheorghe Dima" din Braşov, dar revine în învăţământ, ca profesor la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov, unde din 1990 va fi o perioadă director. îndrumă revista şcolară „Muguri" şi contribuie la realizarea unui anuar al liceului. Coordonează cenaclul literar „Astra" (1968-1987). în 1996 întemeiază Editura Dealul Melcilor, iar în 1998 revista cu acelaşi nume. După 1994 va fi lector la Facultatea de Filologie a Universităţii din Braşov, apoi la Facultatea de Jurnalism a Universităţii Româno-Canadiene (2001-2003).

Debutează în ziarul clujean „Făclia" (1954), cu povestirea Prietenul meu, semnată Ion Popescu-Horşti. Colaborează cu proză, versuri, însemnări şi note critice la „Astra", „Caiete de literatură", „Braşovul literar şi artistic", „Steaua", „Tribuna", „Luceafărul", „Cronica", „România literară", „Karpaten Rundschau", „Foaie pentru minte, inimă şi literatură" şi „Luceafărul românesc" (Canada). Prima carte, un microroman cu subiectul plasat în timpul războaielor daco-romane, Lovituri din umbră, scris în colaborare cu Paul Antim, îi apare în 1967. între 1993 şi 2000 e secretar, apoi secretar adjunct al Asociaţiei Scriitorilor din Braşov, care îi acordă premii în 1977, 1982 şi 1995.

Lovituri din umbră şi culegerea de schiţe, povestiri şi nuvele O parte de continent (1968) jalonează aria tematică în care se va mişca proza lui Topolog. Volumul de proză scurtă are aspectul unui repertoriu de exerciţii de expresie pe teme date, cu episoade surprinzând amintiri, întâmplări ciudate, momente de modificare imprevizibilă a stării de spirit a personajelor, cu predilecţie adolescenţi visători şi nostalgici, tineri intelectuali, mai ales din mediile didactic şi industrial. Un roman de dragoste, Denisa (1970), cu o acţiune desfăşurată la Braşov, este urmat de Torna, torna, fratre (1971), naraţiune istorică fără calităţi literare deosebite.

în Paşii (1973), dar mai ales în Cicoarea (1977), Topolog vădeşte progrese substanţiale în tehnica narativă. Paşii reia intriga de iubire din Denisa, într-o secvenţă temporală ulterioară şi în modalitate confesivă: un fel de monolog adresat sieşi de eroul-narator, un tânăr savant fizician. Acelaşi stil al subiectivizării organizează materia narativă a romanului Cicoarea. Povestea de iubire, evocată şi aici, retrospectiv, se proiectează pe fundalul unui oraş provincial. Principiul ordonator fiind fluxul capricios al memoriei afective, naraţiunea este sincopată, planul interiorităţii îl înglobează pe acela exterior. Lumea provincială apare configurată de o privire proaspătă, într-o gamă de înfăţişări tratate în registrul observaţiei realiste, în cel al reveriei juvenile sau în cel al şarjei caricaturale. Interesantă este, tipologic, „existenţa celor trei tineri «furioşi»" (Cornel Regman), creionaţi cu dezinvoltură.

O carte de poveşti şi povestiri morale, Nufărul alb (1982), precedă alt grup de romane: Urmaşii lui Euclid (1986), explorare epică a mediului şcolar din Braşovul anilor '70-'80 ai secolului trecut, apoi Chemarea ţărmului la Aquileia (1993), naraţiune istorică pe o temă romană, cu acţiunea în vremea împăratului Aurelian, şi „romanul ţărănesc" Tatăl şi fiul (1995). Scris în maniera unei naraţiuni în epistole, Chemarea ţărmului... este o meditaţie - ale cărei teme sunt iubirea, puterea, prietenia, dar şi destinul romanităţii, în speţă, al celei răsăritene - pusă pe seama scepticului arhitect roman Iulius Sextus Valens, epicureul autor al scrisorilor către prietenul Aetius, funcţionar roman în Dacia.

Volumul de versuri Dealul Melcilor - Snail's Hill (1998), editat în versiune română şi engleză, e o surpriză prin vigoarea şi delicateţea celor douăzeci şi unu de poeme de dragoste, ce amintesc tonalitatea imnului, a ditirambului, modelul spre care se tinde fiind, probabil, Cântarea Cântărilor. în destinul de scriitor al lui Topolog, Cornel Regman vedea „un caz tipic de nedreptăţire prin ignorare".

Opera literară

• Lovituri din umbră (în colaborare cu Paul Antim), I-II, Bucureşti, 1967;

• O parte din continent, Bucureşti, 1968;

• Denisa, Bucureşti, 1970;

• Torna,torna, fratre, Bucureşti, 1971;

• Paşii, Bucureşti, 1973;

• Cicoarea, Bucureşti, 1977;

• Nufărul alb, Bucureşti, 1982;

• Urmaşii lui Euclid, Bucureşti, 1986;

• Chemarea ţărmului la Aquileia, Braşov, 1993;

• Tatăl şi fiul, Chişinău, 1995;

• Dealul Melcilor - Snail's Hill, ediţie bilingvă, traducere de Corina Bugeanu, Bucureşti, 1998;

• Povestiri de la Pontul Euxin, Braşov, 2002;

• Telescop pe Dealul Melcilor, Braşov, 2003.

Ediţii

• Mihai Eminescu, Poezii, prefaţa editorului, Braşov, 1993 (în colaborare cu Arina Petrovici).