întemeiată în noiembrie 1853 prin bula papală „ Ad apostolicam Sedem”, dieceza greco-catolică de Gherla cuprindea 540 de parohii cu 350 000 de credincioşi desprinse din Episcopia de Blaj şi 94 de parohii româneşti cu 60 000 de credincioşi desprinse din episcopia ruteană de Moncaci. Această împărţire a diecezei în parohii „ungurene” şi „ardelene” se va menţine până la 1918. încercările de unificare deplină a diecezei făcute succesiv de conducătorii diecezei nu au reuşit datorită diferenţelor de dotare materială a celor două părţi. Dacă parohiile ardelene nu primeau aproape nici un ajutor de la stat, în schimb parohiile ungurene beneficiau de congrua, un salariu fix din Fondul Religionar al Ungariei, iar parohii mai în vârstă şi cu peste 1 500 de credincioşi primeau „ad personam” dreptul la un capelan plătit din acelaşi fond. Trebuie menţionat de asemenea că, exceptând parohia Ocna Dej, toate celelalte parohii patronate se aflau în zona „ungureană” a diecezei, deşi în timpul dualismului acest patronat, exercitat de Erar sau de magistratul oraşelor regeşti, se va dovedi mai mult un impediment decât un ajutor (...)