Fantastiada

Cartile lui Theodor Vasilache (asezate cand in vers alb, cand prozastic, ca tablete) alcatuiesc un monolog continuu, insistent si alert, care-si extrage relansatorii textuali din constiinta coincidentei etnice de atitudine si perspectiva. Obsedat de predestinari, dar si de imprevizibilul destinal, Th. Vasilache versifica psihologia poporului roman intr-o tacla inteligenta si nuantata, marcandu-si cu umor exagerarile si sperand nemarturisit, dar cu o febrilitate incandescenta, lizibila printre randuri, sa fie contrazis de auditoriu. Crochiurile sale la omul romanesc al ultimelor decenii sunt, insa, de necontrazis, mai ales cand isi joaca subtil ambiguitatea: „Daca e binecuvantare sau blestem sa te nasti la Gurile Dunarii? Probabil si una si alta. Important insa este sa recunosti de la bun inceput pericolul unei atari intreprinderi si, incordat, sa fii gata in orice moment sa pornesti ca glontul din pusca... Chiar asa: la noi, dupa ani in care nu se intampla nimic, de-ti vine sa-ti zbori creierii de plictiseala, nu stii niciodata ce-aduce ceasul...” (Viata cum curge ea la vale). „Fantasmele” sunt un soi de fabule, cu morala cateodata introdusa cu o brusca uimire. Autostereotipurile etnice sunt demontate, subminate, luate in raspar ori dramatizate intr-un dosar alcatuit fila cu fila mai ales spre stiinta noastra, a celor de la Gurile Dunarii, decat a altora, curiosi, la o adica, sa afle cum suntem. Simptomele sunt enumerate cu un umor scrasnit pagina dupa pagina. Raportarea la intamplarile prezentului se face din perspectiva omului si romanului deopotriva, adica uneori cu o luciditate detasata, dezincantata, alteori cu o privire vag aburita, chiar sentimentala, dar nu mai putin „raspicata”. Mica „tiganiada”, cu voci si perspective multiple, e interpretata de unul si acelasi actor, capabil de „impielitari” dintre cele mai diverse. Ploiesteanul traduce in guresenie de sud o inclinatie mai degraba ardeleneasca de a observa critic si certa sfatos Lumea. „Dar cand fileaza Istoria, nu mai e nimic de inteles...”, iar Omul Modern, apatrid, locuitor cu chirie al lui ubi bene, e „produsul steril al mai multor limbi si culturi...”
(Irina Petras).