Jimbōchō, Tōkyō. Cartierul librăriilor și al anticariatelor, un veritabil paradis pentru cititorii pasionaţi. Un colț de lume liniștit și atemporal, aflat la numai câțiva pași de metrou și de marile clădiri moderne ale capitalei. Şiruri întregi de vitrine pline de cărți, noi sau la mâna a doua. Nu toată lumea cunoaște cartierul, oamenii fiind atrași mai cu seamă de Ginza sau de miile de lumini din Shibuya.

Deși locuiește de ani buni în Tōkyō, Tatako – o fată de douăzeci și cinci de ani, cu o viață destul de monotonă – nu a frecventat niciodată acea parte a orașului. Totuși, aici este situată librăria Morisaki, care se află în familia ei de trei generații. O prăvălioară cu cărți, într-o clădire veche din lemn, cu o cameră la etaj, folosită ca depozit. Este regatul lui Satoru, unchiul excentric al lui Tatako. Entuziast și cam zăpăcit, el își dedică viața cărților și librăriei Morisaki, mai cu seamă după ce soția lui l-a părăsit. Spre deosebire de unchiul ei, Tatako s-a lăsat pradă depresiei și nu a mai ieșit din casă de când iubitul ei i-a spus că vrea să se însoare cu o altă femeie. Satoru este cel care îi aruncă un colac de salvare, propunându-i să se mute la primul etaj al librăriei. Tatako, o tânără câtuși de puțin interesată de lectură, se trezește brusc trăind printre munți de cărți gata oricând să se prăbușească și printre clienți enervanți, care o iau tot timpul la întrebări și îi citează scriitori necunoscuți.

Printre discuțiile din ce în ce mai pătimașe despre literatura japoneză modernă, întâlnirea întâmplătoare, într-o cafenea, cu un necunoscut timid și secretele poveștii de dragoste a lui Satoru, Tatako va descoperi treptat un mod de a comunica și de a relaționa care pleacă de la cărți și ajunge la inimă și un stil de viață mai intim și mai autentic, fără teama de a spune ce gândești și de a lăsa în urmă trecutul.

„Așteptând la semafor, am privit curioasă în jur. Peisajul mi s-a părut ciudat: de-o parte și de alta a bulevardului (unchiul îmi spusese că se cheamă Yasukuni), erau numai librării și anticariate, perete în perete. Oriunde aș fi întors capul, la dreapta sau la stânga, erau numai prăvălii cu cărți.

De obicei, abia dacă vedeai câte o librărie pe o stradă, dar, acolo, mai mult de jumătate din clădiri adăposteau prăvălii cu cărți. Firește, erau și librării uriașe, precum Sanseidō sau Shosen, dar cele care îmi atrăgeau atenția erau anticariatele mici și înghesuite unele în altele, care păreau strivite de clădirile impunătoare. În direcția opusă, spre Suidōbashi, câțiva zgârie-nori găzduind birouri făceau priveliștea și mai stranie.

Uimită de locul în care ajunsesem, am traversat strada pe la trecerea de pietoni plină de corporatiști ieșiți să mănânce în pauza de prânz și am început să merg pe trotuar, prin fața unui șir lung de librării. Pe la jumătatea drumului m-am oprit, așa cum mi-a spus unchiul Satoru, și am intrat pe o stradă mai mică, Sakura, plină și ea de prăvălioare cu cărți. «Am ajuns în raiul anticarilor», mi-am spus în sinea mea.“ Viața mea în librăria Morisaki, Satoshi Yagisawa