Eseul Writing not Typing (subtitlul in limba romana: Pledoarie pentru eseul de arhitectura), face parte dintr-un proiect mai amplu al scriitorului de arhitectura, profesor si editor englez, Thomas Weaver. Este vorba despre un cult al eseului, in care o serie de scrieri ale arhitectilor, de la Vitruviu pana astazi, sunt examinate dintr-o perpectiva destul de rar intalnita, si anume forma prozei si calitatea literara a textelor compuse de fiecare dintre acestia. Pentru a-si sustine ideile, autorul recurge la o constructie sofisticata care se sprijina pe o istorie condensata dar fascinanta a scrierilor de arhitectura care ii au pe arhitecti drept autori. Evocarea inca de la inceput a figurii marelui scriitor american Truman Capote si a distinctiei pe care acesta o stabileste intre doua tipuri de scriere, writing - textul studiat si construit cu atentie, si typing - textul neasumat, asternut mecanic in pagina fara nicio emotie - reprezinta cheia de lectura necesara si, mai mult decat atat, stabileste, fara echivoc standardele literare de referinta cu care Weaver lucreaza pentru a-si construi pledoaria.

Astfel, Writing not Typing, in contextul unei lumi dominate de puterea imaginilor, ne atrage atentia asupra puterii pe care o are cuvantul ce poate crea lumea, poate schimba arhitectura si perceptiile asupra ei, deschizand un drum obligatoriu, pe care arhitecti si editori il au de facut impreuna, prin carti si publicatii de arhitectura care ar trebui in intregime regandite sau rescrise astfel incat atentia celor care le citesc sa fie captata deopotriva de proza, de frumusetea textului si de idei.