(Pisica pe acoperișul fierbinte) „cea mai pasionată şi mai bine formulată expunere a izolării umane.” - The New York Times

Fostul mare sportiv Brick se ține departe de soția lui și de restul familiei sale, înecându-și amarul în alcool. Laura, fata unei mame autoritare care încearcă să-și compenseze eșecurile proiectându-și asupra fiicei toate speranțele, se izolează în compania unor obiecte la fel de fragile ca ea. Camino Real pare să fie capătul lumii, locul unde fiecare personaj vorbește altă limbă. Cele trei piese reunite în acest volum reflectă, fiecare dintre ele, fețe diferite ale alienării, și îmbogățesc repertoriul clasic al marilor scene de pretutindeni.

„Williams e interesat în primul rând de pasiune, de extaz, de crearea unei sinteze a sentimentelor sale contrare. Sigur, e foarte probabil ca un antropolog să observe cum că imaginea Sudului descris de Williams e nereprezentativă. Probabil că așa și e, dar intensitatea cu care simte ceea ce simte este atât de profundă, de mare, încât întrezărim o altfel de realitate; și anume, o realitate a spiritului, mai curând decât una a societății.” - Arthur Miller

„Poezia și compasiunea piesei (Menajeria de sticlă) o fac să sune mereu adevărată, cu pasaje care-ți taie inima ca un cuțit. (...) O capodoperă.” - Daily Telegraph

„Există oameni care consideră Camino Real drept cea mai bună piesă a lui Tennessee Williams, și probabil că au dreptate. Este o piesă care pare să fi fost smulsă dintr-un suflet de om, o poveste spusă de un idiot, ceea ce necesită totodată foarte multă suferință și foarte mult curaj.” - The New York Times