Frecvenţa divorţurilor a atins cote alarmante în ultimele decenii, dând naştere unor probleme sociale noi, pentru care sunt necesare soluţii noi. Separarea părinţilor nu reprezintă doar o sursă de suferinţă pentru copil, ci şi un risc real pentru dezvoltarea acestuia.

Lucrarea de faţă prezintă una dintre cele mai frecvente urmări ale divorţului – alienarea parentală. Autorul descrie o situaţie des întâlnită: crearea unei alianţe între copil şi unul dintre părinţi, în paralel cu îndepărtarea de celălalt părinte, care poate merge până la întreruperea oricăror relaţii. Copilul ajunge astfel prizonierul unuia dintre adulţi şi creşte traumatizat, în absenţa unui reper esenţial: mama sau tatăl său.

Autorul propune soluţii concrete pentru evitarea acestei situaţii, de la atitudini până la fraze cheie ce pot fi adresate copilului, astfel încât acesta să se dezvolte armonios, păstrându-şi ambii părinţi, chiar şi după divorţ.

„… De cele mai multe ori, disfuncțiile comportamentale ale celor doi părinți apărute după separare nu sunt dezvăluite și nici contracarate, pentru că niciun terț (judecător ori psihoterapeut) nu va fi solicitat să intervină decât în foarte puține situații. în cazul unei atitudini nepotrivite a părinților, copilul va ajunge așadar să sufere vreme îndelungată, fără a beneficia de un sprijin de specialitate… “

( „ Copilul şi divorţul “ )

„ … Acest studiu « fenomenologic » va oferi oricărui părinte repere utile, care îl vor putea ghida în tumultul despărțirii, ajutându-l să înveţe cum să i se adreseze copilului sau fostului partener de cuplu pentru a-și conduce familia scindată către o anumită liniște… “

( „ Copilul şi divorţul “ )