strategii, dileme, contexte vechi si noi

I n toamna lui 2010, romanii lucizi pricepusera deja ca tara lor s-a dus de rapa si perspectivele s-au inchis pentru multa vreme. Multe soiuride crize se impletisera pe un corp oricum foarte subred, care nu mai producea decat masuri politienesti sau de jupuire si propaganda mincinoasa in megafoane, iar "solutia " guvernarii programa saracie,indatorare, demolarea statului. Sfidand Europa si democratia, indemnand

popu­latia sa plece in lume la munca unde-o vedea cu ochii, taind voios toate sursele de venit cu o mana, in timp ce ocrotea cu cealalta un imens evantai de fraude si evaziuni, abuzuri si retele de crima organizata,

" clasa conducatoare " arata implicit ca romanii ar face bine sa-si ia gandul de la ceea ce fusese candva "mosia " lor. Rezolvase ea si " râul", si " ramul" , vandute confidential. " Neamul " nu mai avea cautare, adica redevenise " to­lerat ", în curs de a se transforma în " sclav" de la bunic la stranepot.

Pe un asemenea fundal depresiv, nu e de mirare ca am tresarit când, la Biblioteca Academiei, o voce surprinzator de sportiva a spus : " Dar România nu este aceasta ! " Vorbea despre români care stiu si pot sa faca altceva decât ceea ce vedeam cu totii, dar si despre un alt " ma­nagement " al resurselor. Ba chiar evoca un " ideal comun " ! Vorbe mari, din care nu mai auzisem de mult, dar care – lucru ciudat – se inse­rau într-o serie de reflectii rationale, pe temeiuri facute plauzibile de expe­rienta noastra directa de-a lungul deceniilor. Acum, în 2012, transcriptul acelei luari de cuvânt e la fel de socant.